Reacţia PSD la trimiterea în judecată a Dosarului Revoluţiei. ‘Este REVOLTĂTOR’

Publicat: 08 04. 2019, 14:46
Sursă foto: Facebook / Liviu Dragnea

Este revoltător faptul că Dosarul Revoluției a fost trimis în instanță de un fost agent al poliției politice comuniste, care a ținut în chinuri disidenții anticomuniști să se erijeze acum în făuritorul dreptății anticomuniste, a precizat Partidul Social Democrat (PSD), într-o postare de pe Facebook, de luni.

Comentariul Partidului a venit după ce, luni, procurorul general, Augustin Lazăr,a anunțat că dosarul Revoluției din 1989 a fost trimis în judecată de cătreprocurorii de la Parchetul Militar. În dosar, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus sun inculpaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii.

„Este revoltător ca Dosarul Revoluției să fie trimis în instanță de un fost agent al poliției politice comuniste! Este intolerabil ca cel care a ținut în chinuri disidenții anticomuniști să se erijeze acum în făuritorul dreptății anticomuniste”, a scris PSD în postare.

Ulterior în postare, PSD a făcut un nou atac personal la adresa preşedintelui Kaus Iohannis, precum și unul la adresa lui Augustin Lazăr.

„La Revoluție au murit oameni ca astfel de personaje să nu mai ocupe înalte funcții în statul de drept postrevoluționar. Iohannis nu mai poate folosi scuza că nu știa cine e cel pe care l-a numit în funcția de procuror general al României! Acum știe că Lazăr a făcut poliție politică, dar îl protejează”, a indicat Partidul.

În continuare, Partidul l-a caracterizat pe preşedinte drept un „protector al securiștilor” și al „exponenților aparatului represiv ceaușist”.

„Statul de drept dintr-o țară democratică nu poate fi construit cu foști agenți ai sistemului represiv comunist! Iohannis a pretins până acum că îi reprezintă pe românii anticomuniști. Dar când a venit vremea să demonstreze că e alături de ei, își arată adevărata față de protector al securiștilor și exponenților aparatului represiv ceaușist”, a adăugat Partidul în postare.

Sursă foto: Facebook / Revoluția din 1989

Postarea originală a Partidului Social Democrat (PSD)