Protestatarii denunță MĂCELUL JANDARMILOR din Piața Victoriei: ‘Am ridicat mâinile, m-au lovit în cap’
Mai mulți protestatari s-au prezentat luni, la Parchetul Militar Bucureşti, pentru a depune plângeri penale împotriva intervenției violente a jandarmilor în timpul protestului de vineri din Piaţa Victoriei.
Unul dintre protestatari, Radu Florin Nicuşor, le-a povestit jurnaliştilor cum a decurs intervenţia.
El a relatat că a fost lovit de jandarmi, deși a ridicat mâinile, s-a întors cu spatele, și-a pus mâinile la ceafă, în momentul în care jandarmii s-au năpustit asupra protestatarilor.
“În momentul în care a venit bariera de jandarmi, m-au lovit în cap, în umăr, în mână”, a spus protestatarul, potrivit agerpres.
El a spus că a mai fost şi la alte proteste, însă intervenţia de vineri a jandarmilor i s-a părut „brutală”.