Zeci de mii de manifestanţi participă, sâmbătă, la cel mai amplu protest de la căderea URSS încoace, care urmează să se desfășoare în Piața Revoluțiie din Moscova.
Demonstraţiile se desfăşoară în apropiere de Kremlin, acolo unde doar 300 de oameni au primit autorizaţia de a protesta şi în Piaţa Bolotnaia, unde sunt aşteptaţi aproape 30.000 de participanţi.
În paralel au loc proteste şi în alte 14 oraşe din Rusia. Oamenii sunt nemulţumiţi de rezultatul alegerilor legislative din 4 decembrie, şi acuză premierul Vladimir Putin şi partidul său, Rusia Unită, de fraudarea rezultatelor.
În ultimele zile, în capitala Rusiei au avut loc tot mai multe proteste, după ce liderii opoziţiei au acuzat încălcări grave ale legii electorale. Zeci de protestatari au fost arestaţi.
În plus, publicaţia Daily Mail scrie că autorităţile ruse au apelat la mai multe „trucuri”, pentru a împiedica manifestanţii să se alăture protestelor anti-Putin.
Printre acestea se numără organizarea unor examene pentru elevii de liceu, chiar în ziua manifestaţiilor.
În plus, inspectorul sanitar şef al Federaţiei Ruse a avertizat că există riscul declanşării unei epidemii de gripă şi a indicat că este mai bine ca oamenii să evite adunările.
De cealalata parte, premierul Putin acuză SUA de instigare la demonstraţii, în condiţiile în care Secretarul american de Stat Hillary Clinton a criticat in mod deschid modul in care s-au desfasurat alegerile.