Propunerea legislativă: Copiii care doresc să urmeze programul “Şcoală după şcoală” ar putea primi tichete în valoare de 200 de lei
Comisia de învățământ a Camerei Deputaților a aprobat o inițiativă a liberalilor privind acordarea de tichete în valoare de 200 de lei pentru copiii din clasele 0-4 care vor să urmeze programul ”Școală după școală”, informează Mediafax.
„Acest program se poate derula prin acordarea unui tichet valoric gestionat de către şcoli, în valoare de 0,4 ISR, aproximativ 200 de lei. Părinţii sau reprezentanţii legali pot opta pentru acest program la sfârşitul fiecărui an şcolar sau în momentul înscrierii copilului la şcoală. Programul se adresează tuturor elevilor din învăţământul primar – de la clasa pregătitoare până la clasa a patra inclusiv”, a precizat deputatul Raluca Turcan, unul dintre inițiatori.
Tichetele se vor da începând cu anul școlar viitor, dacă propunerea legislativă va fi adoptată de cele două camere ale Parlmanetului.
„Măsura descurajează abandonul şcolar, sprijină părinţii şi îi încurajează să nu-şi abandoneze locul de muncă, reprezintă şi o formă de suplimentare a veniturilor cadrelor didactice participante la clasele „Şcoală după Şcoală”. PNL consideră că programul „Şcoală după Şcoală” reprezintă un câştig pentru întreaga societate”, a mai declarat Turcan, care a mai precizat că proiectul are și avizul Ministerului Educației.
Valoarea tichetului este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El va acoperi măcar parțial costurile școlii sau ale ONG-urilor care se vor ocupa de copii după terminarea lecţiilor.
Tichetul va fi acordat în baza unei cereri formulate de către părinte sau reprezentantul legal al copilului şi se realizează pentru fiecare copil în parte, la sfârşitul fiecărui an şcolar, sau la momentul înscrierii la şcoală.