Propaganda rusă, despre ALDE: „Românii au respins o echipă de intelectuali de marcă” / Cum îl lăuda Norica Nicolai, care nu va face parte din noul PE, pe oligarhul moldovean Vlad Plahotniuc (VIDEO)

Publicat: 27 05. 2019, 13:23
Foto: facebook.com/pg/norica.nicolai

ALDE nu a reușit să prindă niciun loc în viitorul Parlament European, după ce nu a întrunit pragul electroral de 5% la alegerile europarlamentare de duminică.

Acest lucru a fost remarcat de site-urile propagandei ruse care critică vehement opțiunile exprimate de majoritatea românilor care s-au prezentat la urne.

Într-un articol apărut pe site-ul Sputnik se precizează că „românii au respins o echipă de intelectuali de marcă, excelent pregătită profesional, oameni maturi, cu relații în toată Europa – trimițând în schimb un număr mare de exponenți ai fenomenului «mu**e». (…) Iar ca să fie tacâmul complet, acest electorat este format în mare parte din tineri cu studii superioare, asta demonstrează și valențele noii educații, ba chiar noii mentalități pseudo-românești. Asta au vrut românii… cică”.

Candidatele ALDE care ar fi reușit să prindă locuri în PE dacă s-ar fi întrunit pragul electoral sunt Norica Nicolai și Renate Weber.

”Pe primele două locuri au fost Norica Nicolai și Renate Weber, doi dintre cei mai buni juriști și, totodată, printre cei mai activi europarlamentari. Pe trei, Daniel Barbu, om de cultură de talie internațională, fiind unul dintre cei mai reputați bizantinologi, dar și politolog. (…)

Ajung la Varujan Vosganian. Adică unul dintre cei mai importanți oameni de cultură români, scriitor superb, în plus șef de promoție al Academiei de Studii Economice, fost ministru al Economiei și al Finanțelor”, se arată în articolul citat.

În acest context, amintim felul în care Norica Nicolai îl lăuda pe oligarhul moldovean Vlad Plahotniuc după o întrevedere avută la începutul anului 2018.

”Cred că Moldova are o șansă și actuala coaliție trebuie să continue. Depinde de domnul președinte, care conduce această coaliție, viitorul cetățenilor din Republica Moldova și viitorul țării. Eu sunt încrezătoare. După discuția cu domnul președinte, îmi dau seama că există determinare, există forță, competență și bună-credință în a asigura reformele necesare viitorului european al țării. (…) Vă mulțumesc foarte mult și sunt onorată de colaborarea pe care o am cu coaliția de guvernare, cu dumneavoastră, cu domnul prim-ministru”, spunea atunci Norica Nicolai.

Cum îl lăuda Norica Nicolai, care nu va face parte din noul PE, pe oligarhul moldovean Vlad Plahotniuc