Promovat pentru episodul ”Ordonanța 13”. Florin Iordache a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților

Publicat: 04 04. 2017, 13:45
foto: cdep.ro

Florin Iordache, fostul Ministru al Justiției care a promovat controversata Ordonanță 13, a fost validat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Postul a rămas vacant după ce Rovana Plumb a devenit Ministrul al Fondurilor Europene.

Social-democratul a fost ales cu 211 voturi ”pentru” și 77 ”împotrivă”. Votul a fost secret cu bile.

Pentru alegerea vicepreședintelui Camerei inferioare a Legislativului este necesară majoritatea voturilor deputaților prezenți la ședință.