Proiectul Legii grațierii a fost adoptat tacit în Senat

Publicat: 29 05. 2017, 18:44
Foto: senat.ro

Proiectul de lege privind grațierea a fost adoptat tacit de Senat și urmează să fie trimis spre dezbatere la Camera Deputaților, forul decizional, informează Agerpres.

Proiectul de lege al Guvernului privind grațierea unor pedepse a fost înregistrat la Senat pe 31 ianuarie, el fiind dezbătut și amendat semnificativ în Comisia juridică. Aceasta i-a dat un raport de admitere pe 8 mai, amintește Agerpres.

Plenul Senatului a decis apoi retrimiterea proiectului la Comisia Juridică, deoarece coaliția PSD-ALDE a dorit ca acesta să fie adoptat în forma Guvernului, nu în varianta acestei comisii.

Săptămâna trecută, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că proiectul nu poate intra pentru dezbatere pe ordinea de zi a plenului deoarece la Biroul permanent nu s-a primit raportul suplimentar al Comisiei juridice pentru acest act normativ.

Termenul pentru dezbatere și aprobare s-a împlinit la data de 23 mai.