Proiectul Legii bugetului de stat pe 2012, adoptat pe articole în comisiile de specialitate ale Parlamentului

Publicat: 06 12. 2011, 21:31
Foto: opiniatimisoarei.ro

Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului au adoptat, marți, pe articole, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012 în forma elaborată de Guvern, relatează Mediafax.

Senatorii și deputații au votat cele 48 de articole ale proiectului de lege în patru ore, timp în care au respins și toate amendamentele formulate de opoziție.

Miercuri, comisiile se vor reuni încă odată, începând cu ora 10:00, pentru a dezbate și vota bugetele ordonatorilor de credite, prevăzute în anexele proiectului de lege.

Dezbaterea bugetelor va avea loc în următoare ordine: Ministerul Economiei, MAI, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Justiției, MAE, Ministerul Apărării, Ministerul Agriculturii, Ministerul Educației, precum și a unor agenții guvernamentale.

Potrivit Mediafax, fiecare mnister și agenție guvernamentală are la dispoziție 30 de minute pentru a dezbate și vota propriul buget.