Parlamentarii intenționează să modifice regulile după care se desfășoară procesele civile în instanțele de judecată. Este vorba despre un proiect de lege care va modifica Codul de procedură penală, aflat în dezbatere la Senat, în Parlament.
Procedurile după care se vor se vor desfășura procesele civile ar putea să se modifice dacă Parlamentul va adopta acest proiect de lege care modifică și actualizează Codul de procedură civilă. Mai exact, grefierii vor da informații, telefonic, despre situația cauzei, dar și despre posibilitatea de a participa la proces prin videoconferință. Procedura ar putea permite celor implicați să ia parte la ședință dacă, din diferite motive nu pot ajunge la termen, în sala de judecată.
Codul de procedură civilă prevede că amânarea unei cauze poate fi solicitată atunci când nu este în stare de judecată. De regulă, se întâmplă în debutul ședinței din instanță, când părțile pot solicita, din diferite motive, amânare, cu condiția ca astfel de cereri să nu provoace dezbateri.
Potrivit noilor reguli propuse de parlamentari, în cazul dosarelor amânate, grefierii vor anunța prin telefon, părțile, cu câteva zile înainte, despre noul termen de judecată. Astfel, în lege va fi inclus un paragraf care va stabili că instanța va identifica înaintea termenului de judecată cauzele amânate. Apoi, grefierul de şedinţă va informa părțile la telefon, „cu cel puţin 2 zile înainte de termenul de judecată, dacă acestea au înaintat instanţei datele corespunzătoare în acest scop, asupra stării cauzei şi a posibilităţii de a participa la termenul de judecată prin videoconferinţă”.
Cele două părți vor putea decide dacă participă fizic la ședința de judecată sau de la distanță, prin videoconferință. De altfel, această procedură nu este o noutate în justiția românească. Sistemul de videoconferință a fost utilizat în perioada pandemiei de coronavirus, din motive de securitate sanitară. Ulterior, procedura a fost abandonată, motiv pentru care parlamentarii doresc reglementarea sa oficială.
Inițiatorii propunerii legislative aflată în dezbatere parlamentară susțin că astfel de măsuri sunt necesare pentru simplificarea proceselor aflate pe rol. Potrivit acestora, marea majoritate a instanțelor de judecată (211 din 243) au dotările tehnice necesare și funcționale pentru a organiza ședințe în sistem de videoconferință. În celelalte intanțe astfel de echipamente nu există în toate sălile de judecată sau nu sunt funcţionale.
„Aşadar, 86,83% din instanţele de judecată pot desfăşura fără probleme de dotare ori tehnice procese prin sistem de videoconferinţă, fiind facil ca Ministerul Justiţiei să remedieze în scurt timp problemele existente în cazul celor câteva excepţii”, susțin autorii proiectului, conform avocatnet.ro.
Ei consideră că trecerea la procesele desfășurate în sistem de videoconferință trebuie să se realizeze treptat, prin obişnuirea sistemului judiciar cu acest modus operandi şi a părților din procese care sunt obișnuite să participe doar fizic, în sălile de judecată.