Proiect de lege: Deținuții cu pedepse de până la 6 ani de închisoare să fie grațiați. Avantaje pentru deținuții cu lucrări științifice

Proiect de lege: Deținuții cu pedepse de până la 6 ani de închisoare să fie grațiați. Avantaje pentru deținuții cu lucrări științifice

Doi deputați au depus la Cameră un proiect de lege prin care solicită ca pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, să fie graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă să fie amnistiate.

Potrivit Mediafax, în proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, inițiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei de abuzuri, Nicolae Păun, se mai propune şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare, transmite Mediafax.

De asemenea, proiectul legislativ prevede graţierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 şi 8 ani inclusiv, graţierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 şi 10 ani inclusiv.

De la aceste graţieri şi amnistieri sunt excluşi cei recidivişti prin condamnări anterioare sau condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă, se mai precizează în proiectul de lege. Cei care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege.

Deputații își motivează proiectul prin faptul că persoanele condamnate, care nu prezintă un pericol social ridicat, pot beneficia de acest proiect de lege. De asemenea, aceștia vor să evite supraaglomerarea penitenciarelor.

În proiectul de lege, Voicu și Păun mai propun ca deținuții care au lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, să beneficieze de alt avantaj, și anume, pentru eliberare condiționată, să le fie considerate 4 zile executate pentru 2 zile de muncă, în loc de 3, cum prevede legea în prezent.

De asemenea, prin acest proiect de lege se elimină prevederile de plată a orelor suplimentare pentru deţinuţi, aceştia menţinându-şi posibilitatea de munci 10 ore pe zi, dar nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, însă fără plată.

Proiect de lege pentru deținuții cu pedepse de până la 6 ani de închisoare

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`