Proiect de hotărâre: Capitala ar putea avea o linie de transport suspendată

Proiect de hotărâre: Capitala ar putea avea o linie de transport suspendată
Foto: edelweiss-gurgl.fr

Potrivit unui proiect de hotărâre, Bucureștiul a fost invitat să aplice la un proiect cu fonduri europene care presupune realizarea unui sistem de transport suspendat, informează Mediafax.

Municipalitatea a primit în luna februarie o invitație de a participa la proiectul ”Overland Transport Systems” de la compania cu același nume, în urma unei recomandări a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, a declarat Ion Dedu, directorul Direcției Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației.

”Proiectul, aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti, oferă municipalităţii posibilitatea de a participa la selecţia organizată la Bruxelles, implementarea acestuia fiind condiţionată de decizia reprezentanţilor de la Bruxelles. Dacă Bucureştiul va fi selectat pentru implementarea proiectului, municipalitatea va aplica pentru obţinerea finanţării puse la dispoziţie de Uniunea Europeană”, a declarat pentru sursa citată, Dedu.

Cluj-Napoca, Budapesta și Chișinău au fost propuse, alături de București, pentru implementarea acestui proiect.

Acest proiect are în vedere un traseu pe o distanță de 10 kilometri, iar cabinele vor putea să transporte cel mult patru persoane.

Viteza media de transport va fi de 50 kilometri pe oră, iar numărul maxim de călători transportați pe oră, pe fiecare direcție de mers, de circa 5.000 persoane.

Toate telecabinele vor fi echipate cu instalație de încălzire, aer condiționat și camere de supraveghere video.

Selecţia destinaţiei se va face prin atingerea tastelor pe un ecran sau prin recunoaşterea vocii.

Municipalitatea va aplica pentru obținerea fondurilor doar dacă proiectul va fi votat de consilierii generali și va primi răspuns în iunie 2013.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`