Proiect de decență în cimitirile din Cluj-Napoca: Femeile cu fuste scurte riscă amenzi de până la 1.600 de lei
Clujenii vor avea un nou regulament pentru cimitire, iar acesta va fi dezbătut marţi în şedinţa de Consilu Local. Printre prevederile acestuia se numără sancţionarea persoanelor care au ţinute indecente, indiferent că e vorba de gropari sau vizitatori. Pasibili de amendă vor fi şi cei care vor planta pe morminte flori de talie mare. De asemenea, vor fi amendaţi şi cei care ascultă radioul sau vizionează un DVD în cimitir la volum ridicat.
„Cred că e bine că într-un oraș care aspiră să aibă statutul de capitala culturală europeană să aibă un regulament inclusiv cu privire la cimitire. E un regulament care se referă la toate cimitirele din oraș, am dat termen o lună tuturor formațiunilor politice saă formuleze amendamente, după care să discutăm în forma finală regulamentul în ședința de consiliu. Eu cred că puțină decență nu strica și trebuie avut în vedere și acest element”, a explicat primarul clujului, Emil Boc.
Un alt lucru care este interzis în acest proiect pentru cimitirele din Cluj Napoca este ascultarea muzicii la volum tare.
Oamenii spun că sunt de acord cu adoptarea noilor reguli în cimitirele din oraş.
Cei care încalcă noile prevederi riscă amenzi de până la 1.600 de lei. Dacă va fi votat de consilierii locali, regulamentul se va aplica pentru toate cimitirele adiministrate de Primăria Cluj-Napoca.