A fost publicat proiectul privind desfășurarea alegerilor locale și europarlamentare.
Așadar, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale se vor desfășura în ziua de duminică, 9 iunie 2024, conform proiectului de Ordonanță de Urgență pus joi seară în dezbatere publică de Ministerul de Interne, informează Știripesurse.
Secțiile de votare vot fi deschise începând de la ora 07:00 dimineața, iar votarea se va încheia la ora 22:00.
De precizat este faptul că alegătorii care la ora 22:00 încă se află în sediul secției de votare, dar și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în cabina de vot pot să exercite dreptul de vot până cel târziu la ora 23:59.
Românii vor vota pentru ambele tipuri de alegeri în aceeași secție de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea `VOTAT`, însă pe buletine de vot separate.
Foarte important de știut este faptul că cetăţenii cu drept de vot, care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puțin de 60 de zile înaintea datei scrutinului, îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul.
Va fi utilizată o singură urnă specială la alegerile din data de 9 iunie 2024. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială a respectivei secții de votare.
Dacă un alegător se află în localitatea de domiciliu sau reședință, după caz, dar nu se poate deplasa la secția de votare, poate vota prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri, depusă la secția de votare la care este arondat, după domiciliu sau reședința, după caz. Dacă un alegător se află în altă localitate decât cea în care domiciliul sau reședință după caz, poate vota prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri, depusă la cea mai apropiată secție de votare de locul unde se află, doar pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.
Românii care se află în afara țării trebuie să știe că în secțiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială.
Pe 12 martie 2024 începe perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie 2024 și se va încheia în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial.
La alegerile din 9 iunie 2024, o persoană poate candida, în același timp, pentru Parlamentul European, dar și pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean.