Profesorul Alexandru Gussi, despre apariția lui Călin Georgescu: Un pumn în față binemeritat. Un salutar moment al adevărului. Șocul colectiv din 24 noiembrie a declanșat spirala re-democratizării

Publicat: 26 11. 2024, 12:21
Sursa foto: Călin Georgescu / Facebook

Alexandru Gussi, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, consideră că victoria candidatului Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, văzută de mulți ca un semnal puternic negativ, e, în fapt, punctul de plecare a re-democratizării României. E o șansă care trebuie fructificată de societatea civilă și de partide, insistă Gussi. Acesta a explicat, pentru HotNews, cum am ajuns aici, de ce a avut un atât de mare succes Georgescu și ce e de făcut.

„Din încercarea de a evita o palmă de zile mari, partidele la putere, ce credeau că pot să păcălească pe toată lumea tot timpul, au primit un pumn de knock-out (out deocamdată doar din cursa prezidențială). (…)

România intrase de ani buni într-o spirală a de-democrazării, vestea bună, pentru că există și o veste bună esențială, e că șocul colectiv din 24 noiembrie poate declanșa o spirală a re-democratizării. De fapt spirala e deja declașată.

Democrația e sistemul politic în care există o competiție în care câștigătorul nu se știe dinainte. Logica cinismului antidemocratic de tip ”important e cine numără” sau ”serviciile rezolvă tot” a fost acum contrazisă. Votul fiecăruia contează, e numărat, poate aduce schimbare. Iată vești bune în sensul democratizării.

Acum e rândul societății civile și al partidelor să valorifice acest nou capital de încredere în puterea votului, să transforme votul pur negativ în vot pozitiv, amenințările în oportunități, erorile în lecții învățate pentru viitor.

Din păcate cei din interiorul sistemului politico-mediatic deocamdată nu văd partea pozitivă și repetă erorile care au dus la partea negativă a șocului de ieri: neoceaușismul e pe primul loc iar bazinul său electoral e mult peste orice evaluare anterioară”, a explicat profesorul Alexandru Gussi, pentru HotNews.

De ce a câștigat Georgescu primul tur al prezidențialelor

„Călin Georgescu a fost naționalistul cel mai credibil, pravoslavnicul cel mai articulat, speculantul fricilor profunde cel mai iscusit, care a știut să vorbească de pace, atunci când o întreagă elită politică nu e capabilă de aproape trei ani să ne vorbească articulat de război. (…)
Ceea ce unora li se pare delir, altora, peste o cincime dintre românii care s-au dus să voteze, li se pare un ecou al așteptărilor lor. Călin Georgescu a devenit cel mai performant om politic al momentului nu pentru că e un simplu iepuraș scos din joben, ci pentru că a înțeles vulnerabilitățile sistemului nostru politic și a știut să le speculeze”, a declarat Alexandru Gussi, pentru HotNews.

Acesta a mai afirmat că, în opinia sa, rămân neclare sursa de finanțare a campaniei lui Georgescu, precum și măsura în care chiar a existat o ingerință rusă: „Deocamdată este clar că Georgescu nu a câștigat primul tur cu un mesaj explicit pro-Putin și că declarațiile sale anterioare pe acest subiect vor fi piatra de moară pe care nu o va putea duce ușor în turul 2”.

„Rusia nu putea și nu poate spera să ridice un val de simpatie în România, e antipatizată și temută, memoria colectivă funcționează în acest sens. Dar Rusia lui Putin are însă o strategie simplă: crearea haosului speculând slăbiciunile sistemelor (mai) deschise”, a mai afirmat Gussi.

Vina partidelor pentru ascensiunea lui Georgescu

Profesorul a explicat și cauzele pentru care am ajuns în această situație: „Am asistat la comasare abuzivă, calendar prezidențiale-parlamentare răspunzând unor calcule autoreferențiale, fals divorț politic PSD-PNL, folosirea Guvernului exclusiv ca bază de campanie electorală și a partidului prezidențial exclusiv ca o curea de transmisie a unui Președinte depășit de situație. (…) În plus, militarizarea și opacizarea modului cum se iau decizii. Totul a fost ascuns după o perdea de fum, numai că perdeaua de fum în sine nu putea fi ascunsă”.

Alexandru Gussi a explicat apoi cu ce a greșit fiecare formațiune în parte:

  • „Am asistat la faptul că PSD-ul, partidul dominant încă din 1990, a avut un candidat nepotrivit funcției prezidențiale, care deja exercita neconvingător funcția de prim-ministru, a făcut ca o parte a electoratului PSD să se mute la un candidat mai radical, dar care prelua discursul PSD de pe vremea lui Dragnea.
  • PNL, în loc să fie liberal, a legitimat gândirea de cazarmă, nu numai pentru că l-a împins pe generalul Ciucă în față. (…) A acceptat să fie până în ultima clipă și aparent irațional subordonatul absolut al Președintelui Iohannis.
  • USR a avut un discurs sistematic populist negativ fără orizont. (…) Face parte din sistemul de partide și care la nivelul aroganței discursive e la nivelul PSD și PNL”.