Prof. Mihaela Popa, România Renaște, cere demisia ministrului Educației după incidentul cu olimpicii la matematică de pe aeroport

Publicat: 21 09. 2024, 16:20
Mihaela Popa, membră a mișcării „România Renaște!”, care îl susține pe Mircea Geoană la prezidențiale.

Prof. Mihaela Popa, reprezentantă a Mișcării „România Renaște!”, cere public demisia ministrului Educației, Ligia Deca, după incidentul de pe Aeroportul „Henri Coandă” în care au fost implicați olimpicii internaționali la matematică.

Într-o postare pe Facebook intitulată „România Educată sau Ministru Needucat?”, ea a comentat faptul că „olimpicii internaționali la Matematică au fost ținuți o oră pe aeroport, la întoarcerea de la Tokyo, ca să vină ministrul Educației Ligia Deca sa-i felicite, după care li s-a transmis că este obosită și nu mai poate să treacă”.

Acest lucru a fost dezvăluit de Pavel Ciurea, dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM), într-un interviu pentru „G4 Media”.

„Da, sunt acei olimpici cu care se lăuda doamna ministru, ca și când ar fi avut vreun merit la aceste performanțe! Dupa acest gest nu există decât demisia!”, a scris prof. Mihaela Popa pe pagina sa de Facebook.

Mișcarea „România Renaște!”, din care face parte prof. Popa, susține candidatura independentă la Președinție a lui Mircea Geoană.