Procurorul general al României i-a trimis președintelui o scrisoare în care recomandă să nu promulge modificările la Codul Penal
Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat, joi, că i-a adresat o scrisoare președintelui Băsescu în care îi recomandă să nu promulge proiectul de lege cu modificările aduse Codului Penal.
Acesta a adus și argumentele de natură juridică pentru această solicitare, informează Mediafax. Niţu a mai spus că a ales să comunice instituţional, scrisoarea fiind transmisă preşedintelui în cursul săptămânii trecute.
Camera Deputaților a aprobat, pe 10 decembrie, mai multe modificări la Codul Penal, una dintre ele făcând referire la scoaterea din categoria funcționarilor publici a președintelui și parlamentarilor.
În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul cu o seară înainte, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.