Procesul fostului deputat Dan Păsat se va judeca tot la ÎCCJ
Procesul fostului deputat Dan Păsat va continua pe 28 februarie tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce judecătorii au respins excepţia privind competenţa instituţiei de a-l judeca, informează EVZ.
Fostul deputat a cerut ca dosarul său să fie transferat la Judecătoria Sectorului 1, arătând că nu mai este parlamentar și judecata sa nu mai este de competența ÎCCJ. De cealaltă parte, procurorii DNA au susținut menținerea dosarului la ÎCCJ, arătând că o parte din fapte au fost săvârșite prin prisma funcției de deputat.
Dan Păsat a fost trimis în judecată pentru șantaj, după ce a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa, SC Prod Invest SRL, pe care o controla.
Cazul poate fi considerat un precedent, care ar putea fi folositor în mai multe alte situații, cum ar fi cea a lui Dan Voiculescu, al cărui dosar se tot plimbă între Tribunal și ÎCCJ.