CERERE NERUŞINATĂ: Un şef din Parlamentul Ungariei are pretenţia ca UE să dea un răspuns problemei TRIANON. Replica USTURĂTOARE a lui MRU

CERERE NERUŞINATĂ: Un şef din Parlamentul Ungariei are pretenţia ca UE să dea un răspuns problemei TRIANON. Replica USTURĂTOARE a lui MRU
Foto: Tinutul Secuiesc / Facebook

Ungurii nu sunt nici acum împăcaţi cu istoria. Pretenţiile teritoriale ale acestora după pacea încheiată la Trianon, la sfârşitul primului război mondial, par să reînvie.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat, miercuri, la Băile Tuşnad, la lucrările Universităţii de Vară, că proiectul european trebuie să dea un răspuns corect „problemei” Trianon, despre care a spus că este o problemă europeană, pentru care trebuie găsită o soluţie comună, relatează Agerpres.

În cadrul dezbaterii despre viitorul Europei, Nemeth Zsolt a spus că este foarte important şi rolul pe care o îl au comunităţile naţionale din Europa care, prin existenţa lor, fac parte din proiectul european şi a făcut referire la iniţiativa cetăţenească Minority SafePack, care îşi propune să contribuie la protejarea şi afirmarea intereselor minorităţilor naţionale şi etnice autohtone europene.
Nemeth Zsolt a punctat că, în lipsa unui răspuns corect al UE la problema Trianon, nu se mai poate vorbi despre un proiect comun, arătând că aceste comunităţi naţionale există din cauza unor astfel de moşteniri istorice iar statele naţionale trebuie să găsească o soluţie comună.

„Este vorba, printre multe altele, şi despre Trianon şi dacă acest proiect european nu reuşeşte să dea un răspuns corect problemei reprezentate de Trianon, atunci din păcate nu mai putem vorbi despre niciun proiect comun, nu? Pentru că e o problemă europeană acest Trianon şi trebuie să găsim împreună o soluţie. Pentru că aceste comunităţi şi multe alte comunităţi există tocmai din cauza acestor (…) moşteniri istorice. Şi noi, statele naţionale, trebuie să găsim o soluţie comună, trebuie să avem o coordonare, o armonizare în acest sens a ideilor, proiectelor noastre şi tocmai noi suntem prezenţi la această masă ca să continuăm dialogul care va duce până la urmă la găsirea unei soluţii şi este foarte clar că trebuie ca fiecare ţară, fiecare stat să-şi definească poziţia faţă de această regiune a Europei Centrale şi de Est”, a declarat Nemeth Zsolt, potrivit traducerii oficiale.

Prezent la dezbatere, fostul premier al României şi fost şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, referindu-se la declaraţia lui Nemeth Zsolt, că Uniunea Europeană nu a fost construită pentru a răzbuna istoria, ci este un proiect care construieşte pacea, iar privirile blocate în trecut nu duc spre viitor.

„Eu cred că UE nu a fost construită pentru a răzbuna o istorie demult trecută şi, sigur, pentru toate naţiunile europene, traumatică. Cele două mari conflagraţii mondiale au lăsat urme adânci în memoria istorică a tuturor statelor europene şi nu numai. Eu cred că proiectul UE nu e un proiect care răspunde istoriei decât într-un singur fel: să nu o mai repetăm. Este un proiect care construieşte pacea şi care în egală măsură nouă, celor care am fost sub regimuri totalitare, ne-ar garanta că aproape 60 de ani de comunism, de exemplu, nu s-ar mai putea repeta. Nu cred că privirea blocată în trecut va putea vreodată duce spre viitor. Există o tentaţie de a judeca viitorul revendicând trecutul, nu acolo se află, însă, sămânţa bună a proiectului european. Proiectul european a pornit de la un paradox: două naţiuni care au fost în conflict continuu pentru sute de ani de zile, Franţa şi Germania, au depăşit printr-un efort de voinţă, asumat politic şi apoi asumat la nivelul tuturor cetăţenilor acestor ţări şi celorlalte, apoi, faptul că nu trecutul va construi viitorul şi că viitorul se clădeşte de la un moment în care numitorul comun este buna înţelegere, pacea şi prosperitatea comună, aceasta este UE”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Lucrările celei de-a 29-a ediţii a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad au început oficial miercuri, în prezenţa preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt şi a lui Potapi Arpad Janos, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Politica Naţională, de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei.

Timp de mai mult zile, în cele aproximativ cele 30 de corturi unde au loc programe, se vor dezbate subiecte dintre cele mai diverse, de la de la politica naţională maghiară şi perspectiva europeană a Balcanilor, până la reforma sistemului juridic din România sau securitatea globală după summitul NATO.

Sâmbătă, la fel ca în anii precedenţi, va susţine o prezentare premierul Ungariei, Viktor Orban, alături de care se vor afla europarlamentarul Tokes Laszlo şi Nemeth Zsolt.
Mottoul ediţiei a 29-a a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Băile Tuşnad este „Tusvanyos, pasiunea noastră”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)