Primul proiect de lege depus în noul Parlament. Alexandru Kocsis (PNL) propune termene clare pentru judecătorii CCR: Nu vom mai vedea amânări peste amânări, doar pentru că subiectul nu convine unora

Publicat: 29 12. 2020, 16:45
Foto: Alexandru Kocsis / Facebook

Alexandru Kocsis, deputat PNL de Iași aflat la primul mandat, a depus primul proiect de lege din noua legislatură. Potrivit inițiativei, judecătorii Curții Constituționale vor avea termene clare pentru soluționarea cauzelor ce au ca obiect controlul de constituționalitate a priori exercitat de către Curte. „Vom avea termene maxime pentru fixarea primului termen de judecată și pronunțării soluției. Vom avea cauze soluţionate cu celeritate, nu amânări peste amânări, doar pentru că subiectul nu convine unora”, a explicat liberalul.

Modificările pe care le propune Alexandru Kocsis Legii privind funcționarea CCR

Liberalul Alexandru Kocsis a depus un proiect de lege care prevede modificarea și completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituționale.

Proiectul de lege depus deAlexandru Kocsis și expunerea de motive pot fi citite integral AICI.

Inițiativa legislativă vizează modificarea articolului 15 alineat (1) astfel: „Curtea Constituțională decide asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, în termen de 45 de zile de la primirea cererii”.

Iar la articolul 16, este introdus alineatul (4) care prevede că: „În termen de cel mult 15 de zile de la primirea cererii, președintele Curții Constituționale stabilește termenul pentru dezbateri. Pentru respectarea termenului prevăzut de art. 15 alin. (1) din lege, dezbaterile vor avea loc la data stabilită de președintele Curții Constituționale chiar dacă nu s-au primit toate punctele de vedere prevăzute de alin. (2) și (3)”.

Kocsis propune și modificarea articolului 57 astfel: „În cazul în care Curtea Constituțională rămâne în pronunțare, președintele anunță ziua stabilită pentru aceasta. Pronunțarea poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 30 de zile, cu respectarea termenului prevăzut de art. 15 alin. (1) din lege. În condica de ședință se va trece în momentul pronunțării și termenul la care au avut loc dezbaterile”.

De asememea, articolul 60 alineat (1) se modifică astfel: „Deciziile, hotărârile și avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunțare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 15 alin. (1) din lege”.

Argumentele liberalului Alexandru Kocsis pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcționarea CCR

Inițiativa privind modificarea Legii de funcționare a CCR vine după ce judecătorii constituționali au amânat de mai multe ori pronunțarea pe spețe importante.

În expunerea de motive, liberalul se referă la „conduita instanței de contencios constituțional, cu precădere în raport de cazul recent al soluționării obiecției de neconstituționalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, lege adoptată de Parlament la data de 17.06.2020 și soluționată de către Curtea Constituțională prin pronunțarea minutei la data de 15.12.2020, aceasta fiind amânată de 4 ori”.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 avea ca obiect eliminarea pensiilor speciale.

Kocsis susține că această tărăgănare a Curții „nu a creat numai incertitudine și insecuritate juridică, dar a impietat și asupra procesului de elaborare a proiecțiilor bugetare asupra exercițiului financiar următor, având în vedere că schițarea proiectului de buget debutează la începutul ultimului trimestru al anului în curs, motiv pentru care, entitățile implicate în acest demers au fost lipsite de informații esențiale în elaborarea și redactarea proiectului de buget al anului următor”.

Deputatul PNL a precizat apoi că nu e prima dată când Curtea Constituțională manifestă o astfel de conduită: „Tot în anul 2020 instanța de contencios constituțional fiind sesizată cu o obiecție de neconstituționalitate cu un obiect similar celei menționate anterior și, de asemenea, deși învestită pe 28.01.2020, a pronunțat soluția la data de 23.05.2020”.

„Pentru aceste motive, față de înrâurirea deosebită a controlului de constituționalitate a priori în ansamblul procesului de legiferare, prin prezenta inițiativă legislativă se propune modificarea regulilor procedurale de soluționare a cauzelor cu acest obiect, prin similitudine cu prevederile legale care reglementează conflictele juridice de natură constituțională între autoritățile publice”, mai arată inițiatorul.

Modificarea legii își propune, astfel, ca procedurile jurisdicționale, începând cu înregistrarea sesizării pe rolul Curții Constituționale și finalizându-se cu redactarea deciziei, să se desfășoare pe parcursul a cel mult 45 de zile.

Scopul actului normativ este de a conduce la soluționarea cu celeritate a cauzelor având ca obiect controlul de constituționalitate a priori exercitat de către Curtea Constituțională, în sensul stabilirii unor termene maxime pentru fixarea primului termen de judecată și pronunțării soluției”, a mai explicat deputatul PNL Alexandru Kocsis.