Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu ocupă primele locuri pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare, a anunțat, luni, Vasile Blaga, în urma ședinței Colegiului Director al partidului, relatează Mediafax.
„Am discutat despre alegerile europarlamentare, am stabilit o listă care are în faţă patru europarlamentari care se bucură de sprijinul şi de susţinerea întregului partid, în ordine domnul Stolojan, doamna Monica Macovei, domnul Traian Ungureanu şi domnul Marian Jean Marinescu. În continuare, lista curge în conformitate cu performanţele pe care le are fiecare regiune şi desigur cu oamenii pe care îi propun pe liste”, a precizat Blaga.
Totodată, el a spus că Elena Băsescu nu va candida pe listele PDL, menţionând că aceasta „nu şi-a exprimat niciodată dorinţa de a candida”.
Potrivit liderului PDL, până la poziţia a zecea mai sunt unele discuţii.
„În proporţie de 99%, este finalizată astăzi lista, urmând a fi doar numele trecute, pentru că noi avem o procedură pe care am votat-o, cele patru seturi de criterii în care performanţa electorală e pe primul loc a judeţelor şi regiunilor respective”, a adăugat Vasile Blaga.
El a mai spus că şi-ar dori ca Daniel Buda să se afle pe lista partidului pentru europarlamentare, pentru că acesta reprezintă cea mai puternică regiune ca performanţă electorală a partidului.