Ion Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă Periprava, acuzat de genocid, a dat primele sale declaraţii în exclusivitate pentru postul B1 Tv.
Fostul torţionar a declarat că va răspunde pentru faptele sale doar în faţa lui Dumnezeu. Acesta a refuzat să răspundă jurnaliştilor dacă se va prezenta la Parchetul General pentru audieri.
„Am mărturisit tot, am stat ore întregi cu dânşii de vorbă. Înafară de ce comentaţi la televizor nu am nimic de zis şi de comentat. Dumenezeu este bun, bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam. Sun un om creştin. Lăsaţi să judece cei care sunt în măsură”, a spus fostul torţionar.
Ion Ficior este al doilea torționar pentru care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cere urmărirea penală pentru genocid, relatează Mediafax.
IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmăririi penale a lui Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.
Ficior a condus în perioada 1958-1963 lagărul de deţinuţi politici de la Periprava din Delta Dunării. Sub mandatul său în penitenciarul de la Periprava au murit 103 deţinuţi, iar mare parte dintre ei au murit de foame.