Primele declarații ale lui Silvestru Șoșoacă, după ce a fost pus sub control judiciar: „Oamenii care votează cu mine sunt, în general, rebelii cu cauză din pandemie”. Câți oameni au strâns cele 100.000 de semnături pentru el (VIDEO)

Primele declarații ale lui Silvestru Șoșoacă, după ce a fost pus sub control judiciar: Oamenii care votează cu mine sunt, în general, rebelii cu cauză din pandemie. Câți oameni au strâns cele 100.000 de semnături pentru el (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cu care este în proces de divorț, este acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii, mai precis, că a fasificat semnături pentru depunerea candidaturii independente la alegerile europarlamentare.

„Candidatura asta mea a fost contestată de 3 sau de 4 ori”

Silvestru Șoșoacă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și a dat primele declarații după ce a părăsit sediul Parchetului General din București.

“Candidatura asta mea a fost contestată de 3 sau de 4 ori, în alea 2 săptămâni, cât au fost posibile contestațiile și am câștigat de fiecare dată. De 3 ori din 4 le-a contestat chiar Diana, una cu mâna ei și 2 printr-un avocat de la ea și nu mai știu prin cine. Da, 3 din 4 am învins-o pe Diana”.

Șoșoacă a fost întrebat dacă imaginea i-a fost afectată în vreun fel după acest dosar.

“O, bravo! Imaginea mea e terfelită de 4 ani, ce să mai …”

Silvestru Șoșoacă a mai fost întrebat dacă are vreo speranță pentru aceste alegeri europarlamentare.

“Da, nu e o problemă. Oamenii noștri care votează Silvestru Șoșoacă sunt, în general, rebelii cu cauză din pandemie”.

Câți oameni au strâns cele 100.000 de semnături pentru Silvestru Șoșoacă

Întrebat câți oameni au strâns cele 100.000 de semnături pentru el, acesta a răspuns: „Nu știu, mulți, mulți, mulți, în jur de 1000-2000”.

Silvestru Șoșoacă a fost chestionat dacă s-a aliat cu George Simion pentru a strânge semnăturile de care a avut nevoie.

“V-am spus clar că au fost mult mai multe partide și foarte multe ONG-uri, care au pus umărul la așa ceva, și nu doar cu mine, dar am spus o grămadă de partide”.

Întrebat ce interese au cei de la AUR să strângă semnături pentru Șoșoacă, având proprii candidați, acesta a răspuns: “Nu știu câte au strâns ei și câte au strâns ONG-urile, care colaborează cu mai mulți, și cu ei și cu alții.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`