Demisie importantă și în ALDE, al doilea partid al coaliției de guvernare.
Primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, și-a dat demisia din ALDE și a făcut declarații extrem de dure la adresa foștilor săi colegi de partid.
„Nu e ceea ce mi-am imaginat că va fi. Era timp pierdut, fără avantaje. Nu obţineam nici un avantaj pentru comunitate. (…) Am intrat la un partid mic, cu oameni foarte mici, care nu au dorit să crească. M-am săturat să fiu într-un partid care e sluga PSD-ului. Nu e ceea ce vor oamenii”, a afirmat primarul, potrivit replicaonline.
Valentin Vrabie susține că nu îşi va pierde mandatul, pentru că a candidat independent, iar ulterior s-a înscris în ALDE.
„Rămân independent acum, dar pot să mă înscriu când vreau, în fiecare zi, în alt partid, fără să îmi pierd mandatul”, a mai spus edilul.
Sursa citată notează că demisia lui Valentin Vrabie a venit după ce, la finalul lunii ianuarie, la centru s-a decis ca primarul Medgidiei să fie înlocuit din funcţia de vicepreşedinte în cadrul Biroului Teritorial al ALDE Constanţa.
Valentin Vrabie (Foto: Facebook)