Primarul Sucevei, semnal de alarmă despre mortalitatea ridicată. Ion Lungu: „Am adus oameni de acasă să putem săpa gropi pentru toată lumea” / „Fac un apel la profesori să se vaccineze”

Publicat: 17 11. 2021, 15:01
Actualizat: 17 11. 2021, 15:01
Foto: Facebook @ Ion Lungu

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a transmis un apel la vaccinare și a atras atenția că, deși rata de infectare a scăzut la 3,67, mortalitatea COVID-19 se menține în continuare ridicată, cu 700 de decese înregistrate doar din septembrie și până acum, transmite G4Media.ro.

Ion Lungu, primarul Sucevei, semnal de alarmă despre mortalitatea ridicată

Oficialul s-a arătat de părere că vaccinarea împotriva COVID-19 și respectarea regulilor de protecție sanitară sunt măsuri de prevenție care facilitează revenirea elevilor la școală și care ar putea reduce mortalitatea populației.

„Nu văd altă soluţie de moment, chiar dacă lucrurile s-au mai domolit în valul patru, încă suntem la un număr ridicat de persoane decedate, inclusiv în municipiul Suceava. Am făcut un efort deosebit la sfârşitul săptămânii, am adus oameni de acasă, i-am mobilizat să putem săpa gropi pentru toată lumea, să-i înmormântăm, erau familii disperate. (…) Este un indicator care nu poate fi comentat şi interpretat. Încă se moare în Suceava, se moare în judeţul Suceava, se moare în ţară”, a declarat edilul.

Ion Lungu este nemulțumit de ritmul vaccinării, vaccinare care a intrat pe un trend descrescător, și a lansat un nou apel către cadrele didactice pe care le-a îndemnat să se vaccineze pentru ca școala să se desfășoare cu prezență fizică în cât mai multe unități de învățământ.

De la debutul campaniei de vaccinare, spune primarul, în Suceava au fost utilizate 105.629 de doze.

„Fac un apel la profesori să se vaccineze. Încă o dată spun că nu mi se pare corect, văd că se pune în discuţie şi vaccinarea copiilor între 5 şi 12 ani, să avem pretenţii să vaccinăm copiii şi profesorii să nu fie vaccinaţi”, a adăugat Ion Lungu.

Bilanțul transmis miercuri de autorități plasează județul Suceava la o incidență de 1,59 la mia de locuitori.