Lucian Viziteu, primarul USR din Bacău, a declarat luni, pentru B1 TV, că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, e un exemplu de bune practici deoarece face ce contează cu adevărat pentru bucureșteni: „infrastructură de bază, nu panglicuțe”. El a mai afirmat că dacă Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, era așa un primar bun, nu pierdea ultimele alegeri în favoarea lui Nicușor Dan.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„E evident că Nicușor Dan e pe primul loc, Alianța Dreapta Unită îl susține. O altă cifră interesantă (în sondajul Avangarde) e că peste 50% dintre bucureșteni sunt bucuroși de imaginea Bucureștiului și unde se îndreaptă Bucureștiul. Până la urmă, despre asta e vorba într-o primărie, să faci ce-și doresc locuitorii.
E o majoritate a celor din București care consideră că orașul lor se îndreaptă într-o direcție bună. Acesta e cel mai important lucru și de asta Nicușor Dan e pe primul loc. Arată un exemplu de bune practici, că e important să faci ce contează cu adevărat: infrastructură de bază, nu panglicuțe și alte lucruri.
De altfel, dna Firea a mai fost o dată primar. Dacă ar fi fost un primar bun ar fi continuat și bucureștenii ar fi votat-o”, a declarat Lucian Viziteu, pentru B1 TV.
Cât despre situația din Bacău, Viziteu a spus: „Eu am câștigat Primăria într-o alianță cu cei de la PNL. Din păcate, ei s-au orientat spre această alianță de stânga. Eu mi-aș dori ca toată dreapta să fie unită. Dacă cei de la PNL nu vor și au alte planuri, susțin un candidat PSD, e treaba lor”.
Totodată, acesta a mai afirmat că PSD a încercat să arunce candidați în cursa electorală peste tot unde primăriile sunt conduse de USR.