Primarul din Galați, primul nume cu greutate care trece în tabăra puterii: Marius Stan părăsește PNL în favoarea UNPR

Publicat: 03 09. 2014, 15:03

Marius Stan este primul nume cu greutate care profită de OUG privind migrația aleșilor locali, anunțând miercuri că părăsește Partidul Național Liberal pentru a trece la putere, în UNPR, informează B1 TV.

Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial marți, moment după care mai mulți primari și-au anunțat trecerea în barca puterii, spunând că în 2012 au fost aleși drept candidați ai USL.

„Acum, pentru că ordonanţa îmi permite, evident, îmi voi da demisia din PNL. Zilele următoare, nu sunt omul cu două feţe. Da, voi fi la UNPR, asta înseamnă o construcţii viitoare care, cel mai probabil, va însemna un nou USL”, a spus Marius Stan, primarul oraşului Galaţi, la Digi24.

Pe lângă primarul gălățean și-au anunțat plecarea din partid și Gheorghe Fron, primar liberal din Suceava, Ion Bârca, primar din Gorj și Constantin Hobînca, primar din Iași.

Opoziţia a contestat actul normativ şi a anunţat că va depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului. Klaus Iohannis a acuzat că această OUG face parte dintr-un plan al Executivului de a frauda alegerile prezidenţiale. (Detalii AICI)