Florin Petre, primarul PSD din Crevedia, a susținut că nu a știut niciodată nimic despre activitatea firmei de GPL Flagas SRL, iar declarația făcută la Digi24, sâmbătă seara, potrivit căreia societatea funcționa ca un depozit, unde se încărcau cisterne, nu „a fost trecută prin filtrul gândirii” sale.
De precizat că inclusiv pe pagina de Facebook a Primăriei din Crevedia a apărut informația că Florin Petre știa despre activitatea firmei, însă ulterior administratorul paginii a fost somat să șteargă postarea și să-și ceară scuze.
Petre a dat apoi iar vina pe victimele exploziei, susținând că acestea nu au depus nicio sesizare la Primărie și nu au reclamat mirosul de gaze la 112.
Totodată, primarul s-a plâns că e hărțuit de jurnaliști.
„Sunt emotiv, poate și de aceea anumite declarații pe care le-am dat au putut fi interpretate greșit. Firma respectivă, Flagas SRL, a desfășurat activități economice în comuna noastră, vindeau clienților GPL. Din 31.07.2020, am fost notificați, iar în urma unui control ISU firmei i s-a retras autorizația de incendiu. Din acel moment am închis activitatea de comerț, firma ridicând ulterior în jurul societății un gard înalt și opac. (…) De fiecare dată când treceam prin zonă, am văzut mașini staționate în incinta societății, nu am observat vreo altă activitate”, a declarat primarul Florin Petre într-un mesaj video, potrivit Digi24.
El a repetat apoi că nu a primit nicio reclamație la Primărie din partea celor care locuiau în apropierea stației GPL: „Nu am primit nicio reclamație cu privire la mirosul de gaze emanat din curtea societății, nici verbale nici scrise. Nici pe site-urile locale. În plus, numărul de urgență 112 este la dispoziția cetățenilor”.
Primarul PSD s-a plâns apoi că e supus presiunii mediatice și că se profită de starea sa psihică: „În momentul exploziilor, în acele momente de panică totală, reporterii mai multor televiziuni m-au sunat, printre care și cei de la Digi24, fără a realiza că este de fapt un interviu și sunt înregistrat. Fiind profund marcat de cele văzute și simțite la fața locului, într-o stare emoțională critică, am răspuns mecanic întrebărilor fără a trece corespunzător prin filtrul gândirii. De aici confuzia creată vizavi despre faptul că aș avea cunoștințe despre activitățile economice ale firmei. În acest moment se profită de starea mea psihică și fizică în care mă aflu și în care trebuie să-mi desfășor activitatea publică și să fac față altor solicitări cotidiene cât și presiunii mediatice”.