Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș, a declarat că se opune clar împotriva nominalizăriii europarlamentarului George Becali pe listele PNL sau USL pentru alegerile parlamentare. ”Cred că PNL și, în special conducerea Partidului Național Liberal, trebuie să vegheze la tot ce înseamnă respectarea principiilor liberale si a tot ceea ce înseamnă moralitate în cadrul organizațiilor noastre. Nu pot să comentez dacă alte personaje sunt morale sau imorale, ideea este că, din păcate, în majoritatea județelor, cu ocazia formării acestor liste, s-au strecurat mici Gigi Becali. Nu cred că a scăpat vreo organizație în care centrul să nu fi avut grijă să-și fi plasat vreun astfel de personaj care nu onorează partidul”, a declarat acesta într-o intervenție telefonică la B1 TV.
Acesta a continuat să acuze aceste decizii și a spus că nu vrea ca liberalii să ”se trezească că din PNL a rămas doar numele și sigla”. ”Cred că trebuie să respectăm, vorbesc și de domnul Crin Antonescu, trebuie să respectăm angajamentul pe care și l-a luat când a devenit președinte al partidului de a coagula și întări dreapta românească. Cu siguranță că alianța cu PSD este una de conjuctură, dar în mod normal PNL-ul trebuie să revină în zona de dreapta. Trebuie, alături de alte forțe politice din această zonă, să venim cu o platformă corectă și predictibilă pentru România”, a adăugat Cherecheș.
Primarul liberal din Baia Mare a vorbit și despre o scrisoare trimisă PNL și PSD în care cere analizarea ”unor astfel de mișcări destul de delicate care pot să aducă prejudicii pe termen lung partidelor noastre”. Cherecheș a spus că mai are și alți liberali de partea sa, alți politicieni care nu susțin ”candidaturi neigienice din punct de vedere politic sau comunitar”, însă este ”important ca centrul să asculte și vocea din teritoriu”.
”Eu sunt de aceeași părere cu echipa de la sectorul 1, sunt solidar cu domnul primar Chiliman, care este un om cu mult mai multă experiență decât mine, este un liberal veritabil. Mă doare să văd ce i se întâmplă domniei sale. Am văzut cât este de dezamăgit. Nu cred că ăsta este exemplul pe care vor să-l dea liderii partidului unui primar care, la fel ca și mine, vrea să construiască ceva pentru comunitate dar și pentru liberali”, a conchis acesta.