Primăria va prelua metroul anul viitor. Ponta: "Guvernul asigură toţi banii necesari pentru finalizarea investiţiilor"
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul va asigura toţi banii necesari investiţiilor în lucru la metrou, în momentul preluării acestuia de către municipalitatea bucureşteană.
„Guvernul asigură toţi banii necesari pentru asigurarea investiţiile în lucru, în desfăşurare, inclusiv tronsonul 5 şi linia de metrou pentru Aeroportul Otopeni. Nu punem în braţe primăriei metroul şi ne derobăm de investiţie (…) Se dă cu bani metroul, nu se dă fără bani pentru investiţii, iar subvenţia, într-un termen de 10-15 ani, vom încerca, într-un mod sustenabil, să o reducem”, a declarat Ponta.
Potrivit premierului, la începutul anului viitor, trebuie finalizat, în baza Legii descentralizării, protocolul de predare-primire a metroului, de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei.
„La începutul anului viitor, trebuie să finalizăm, în baza Legii descentralizării, care sper să iasă de la Curtea Constituţională până în 10 ianaurie. În baza acelei legi, vom face protocolul de predare-primire de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei a metroului”, a spus Victor Ponta.
Acesta a mai adăugat că metroul va trece total în subordinea Capitalei până la mijlocul anului viitor, scrie Mediafax.