Primăria Sectorului 4, condusă de edilul Daniel Băluță, anunță că, de luni, 22 iunie, se vor deschide grădinițele și after-school-urile ce vor funcționa pe timp de vară. Totodată, începând cu 1 iulie, vor fi redeschise și creșele de stat, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Astfel, părinții care nu au cu cine să-și lase copiii cât timp merg la serviciu, au la dispoziție mai multe unități de învătământ preșcolar, unde cei mici își pot petrece zilele de vacanță.
Pentru înscrierea la grădinițe, părinții trebuie să depună, la unitatea de învățământ pe care copilul a frecventat-o înainte de pandemia de COVID-19, un dosar de înscrire ce va conține următoarele acte:
Cerere tip, pe are o va primi la grădiniță;
Copie a cărții de identitate a unuia dintre părinți;
Copie a certifictului de naștere a copilului;
Adeverință de la grădinită ce atestă faptul că minorul a frecventat unitatea de învățământ;
Fișa medicală a copilului ce poate fi obținută, în copie, de la unitatea de învățământ;
Înscrierile la creșă se vor derula tot în perioada 17-23 iunie, exclusiv online, toate informațiile urmând a fi puse la dispoziția părinților pe site-uldgaspc.ro.
„Mai mult, de la începutul acestei săptămâni, au fost redeschise și cele două centre de terapie pentru recuperare a copiilor cu dizabilități aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4. Aproape 100 de copii vor beneficia de servicii de recuperare, cum ar fi pshihoterapie comportamentală, kinetoterapie, logopedie sau masaj de recuperare”, anunță Primăria Sectorului 4.
În paralel, instituția conduseă de primarul Daniel Băluță, va dezinfecta toate spațiile în care funcționează creșe, grădinițe și afterschool.
În toate unitățile de învățământ ce vor fi deschise, se vor respecta măsurile suplimentare de igienă, instituite prin Ordinul comun al Ministerului Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, potrivit căruia managerii gradinițelor au obligatia să ia o serie de măsuri suplimentare, anunță Primăria Sectorului 4.
Este vorba despre măsuri speciale de igienă și comportament în ceea ce privește calitatea apei potabile furnizate, despre măsuri speciale de curățenie și igienizare (curatenie generala, spalarea vaselor de gatit, a veselei, eliminarea covoarelor, aeririsire, igienizare incaperi) și măsuri speciale pentru protecția personalului (asigurarea de masti de protective, dezinfectant, reamenjarea spatiilor, instructaj pentru interactiunea cu copiii si restul angajatilor).
Totodată, în toate creșele și grădinițele ce vor funcționa pe perioada verii, se vor aplica următoarele mai multe măsuri cum ar fi: La intrarea in incinta, copiilor le se va lua temperatura, iar celor cu o temperatura mai mare de 37, 3 nu li se va permite accesul, iar opiii vor urma un traseu bine deliminat până la sălile de activitati și un alt traseu pentru ieșirea din unitatea de învățământ.
De asemenea, la intrarea în gradinita, cresa, after school si in fiecare incapere, copiii vor avea la dispoziție covorașe cu dezinfectant, masti de protectie si substante dezinfectante.
Totodată, Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic trebuie va purta mască de protecție pe durata interacțiunilor directe cu copiii/elevii, la distanțe mai mici de 1,5 m și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun.
Durata unei activități cu copiii/elevii nu va depăși 15-20minute pentru copiii antepreșcolari, 30 de minute pentru copiii preșcolari și 40-45 minute pentru elevii peste 6 ani.
Fiecare activitate va fi urmată de o pauză de 15-20 minute cel puțin în care copiii/elevii vor putea merge, individual sau însoțiți, la grupul sanitar pentru igienizarea mâinilor;
Primăria Sectorului 4 mai menționează că aerisirea sălilor de activități se face la un interval de 20-30 minute sau, pentru o menținere constantă a circulației aerului, se păstrează deschisă cel puțin o fereastră.
Jucariile folosite vor fi dezinfectate periodic si nu se vor putea imprumuta de la un copil la altul.
Servirea mesei se va face prin respectarea distantarii, mai exact prin asigurarea unei suprafețe minime de 4,5 mp/copil și a unei distanțe minime de 1,5 m între oricare două persoane apropiate.
În cazul în care copiii/elevii vor dormi sau vor necesita și o perioadă de odihnă/relaxare, locul fiecărui copil/elev în paturi/pe saltele va fi stabilit prin asigurarea unei distanțe minime de 1,5 m sau de cel puțin un pat.
Cu privire la acest subiect, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, arată că autoritatea locală este pregătită să asigure celor mici condiții de maximă siguranță sanitară. „Împreună cu colegii de la nivelul unităților școlare, de la Direcția de Asistență Socială, suntem pregătiți ca până duminică să implementăm absolut toate măsurile pe care Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Educației, respectiv cu Ministerul Muncii, le-a impus pentru a deschide în condiții de siguranță aceste unități. Vom asigura triajul, vom asigura circuitele, vom asigura tot ceea ce este necesar părții de dezinfecție. Ne vom asigura că în aceste instituții copiii vor fi în siguranță”, a declarat edilul.
Acesta a ridicat și problema spațiilor insuficiente, date fiind obligațiile impuse autorităților locale de către Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii pentru respectarea normelor de distanțare socială
„Există această rezervă importantă legată de numărul efectiv de copii pe care îl putem duce. În interior trebuie să avem o distanță de 4,5 metri între copii și nu putem avea mai mult de 5 copii într-o clasă în această formulă. Fac apel în primul rând către Ministerul Sănătății, dar și al Educației, în ceea ce privește identificarea unor soluții eficiente din acest punct de vedere pentru că măsurile pe care le avem astăzi sunt destul de dificil de implementat la nivel numeric. Discutăm despre 7.000 de copii, deci 7.000 de familii. Dacă reușim să onorăm doar 1.500 – 2.000 de cereri, gândiți-vă că rămân un număr de cel puțin 5.000 de familii pe care nu le putem susține în această modalitate”, a mai spus primarul Daniel Băluță.