Primar PSD: `Nu votați proiectul de buget! Este cel mai slab din istoria României și va împinge primăriile spre faliment`
Vladimir Petruț, primarul social-democrat, a lansat un apel către parlamentarii din PSD și ALDE, cerându-le să respingă proiectul de buget pe 2019 deoarece acesta este „cel mai slab din istoria României”, „dezastruos”, ducând primăriile spre faliment, potrivit hotnews.ro.
Așadar, primarul PSD se raliază vocilor din opoziție și din societatea civilă, care critică proiectul de buget promovat de putere. El spune că cei care au întocmit documentul sunt în afara subiectului.
Ba mai mult, Vladimir Petruț precizează că edilii nu au fost consultați în construirea bugetului, subliniând că această situație este una fără precedent și împinge unitățile administrativ-teritoriale spre faliment.
Astfel, el a spus că se va ajunge la blocarea administrațiilor locale, în condițiile în care Guvernul a făcut o estimare a încasărilor la bugetele locale pe anul trecut, la care a adăugat o estimare în plus de 8%.
În orice caz, primarul din Cavnic nu știe de unde vor fi asigurate sumele pentru plata utilităților – curent, gaze plus alte cheltuieli, soluția fiind restructurarea personalului cu 50%, adică să fie dați afară 7 din cei 14 angajați.