Primar PNL, după ce a recunoscut că a falsificat semnăturile sătenilor pentru a primi fonduri europene: „M-am gândit să nu-i mai pun pe drumuri”

Publicat: 16 06. 2023, 11:15

Primarul PNL al comunei argeşene Tigveni, Constantin Smeu, susține că a falsificat semnăturile sătenilor pentru a primi fonduri europene ca să nu-i mai pună pe aceștia pe drumuri.

Prejudiciul este de 185.000 de euro

Edilul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăției cu Parchetul European (EPPO) pentru o fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 185.000 de euro, conform unui comunicat al Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi.

„N-am vrut să-i mai plimb pe la şedinţe, să facă, să dreagă. Erau mai în vârstă şi m-am gândit să nu-i mai pun de drumuri”, se justifică primarul comunei Tigveni, Constantin Smeu, potrivit Libertatea.

Faptele s-au petrecut în perioada 2016-2020, când Smeu era preşedintele unei asociaţii de crescători de animale. Din această poziție, având acces la toate documentele celorlalţi membri, a semnat singur 33 de cereri de finanţare agricolă, pe care le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), conform Parchetului European.

Fiecare cerere de finanţare includea consimţământul personal, datele de identificare, numărul de animale şi suprafaţa alocată fiecărui membru al asociaţiei. Întrebaţi de procurorii europeni, sătenii au mărturisit că nu ei au iscălit pe documente, ci Constantin Smeu.

Ca urmare, inculpatul a obținut subvenții în valoare totală de 851.177,59 lei (aproximativ 185.000 de euro), în perioada 2017-2021.

În prezenţa procurorilor, Constantin Smeu a recunoscut infracţiunile săvârşite şi a fost de acord cu pedepsele aplicabile. Acestea includ 2 ani şi două luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 3 ani şi interdicţia de a mai conduce vreo asociaţie de crescători de animale pentru următorii 3 ani, conform EPPO.

În plus, Constantin Smeu trebuie să facă trei luni de muncă în folosul comunităţii. El își va pierde mandatul de primar, după ce acordul va fi validat în Justiție.  APIA s-a constituit parte civilă, pentru a i se rambursa suma totală plătită, iar Parchetul European a pus sechestru pe conturile bancare ale lui Constantin Smeu și ale asociației, pentru a recupera prejudiciul adus bugetului UE.