Prima reacție a lui Ludovic Orban, după ce PSD a cerut eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „Au pierdut trenul”
Ludovic Orban a răspuns PSD-ului, care marți, 10 februarie, a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În opinia penelistului, inițiativa pesediștilor nu mai are vreo justificare.
„Când se va introduce în camerele reunite, noi vom vota proiectul de lege. PNLa înaintat un proiect de lege încă din legislatura precedentă. Există și un proiect al partenerilor din coaliție, USR. În timpul guvernării PSD, ele au fost ținute la sertar, când PSD avea majoritate parlamentară.
Acum, ei încearcă să nu piardă trenul, dar l-au pierdut”, a declarat Ludovic Orban.
Marcel Ciolacu, atac la adresa PNL: „Guvernul lor de hoți și mincinoși știe să ia măsuri doar împotriva firmelor românești”
Marți seara, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un atac virulent la adresa PNL și USR PLUS.
„Guvernul lor de hoți și mincinoși știe să aducă austeritatea doar pentru categoriile cele mai vulnerabile – pensionarii și pentru cei în care ar trebui să investească – elevii și studenții. Guvernul lor de hoți și mincinoși știe să ia măsuri doar împotriva firmelor românești, să le îngroape de tot!
Nesimțire! Așa se cheamă atunci când tai de la peste 7 milioane de români, dar nu te atingi de pensiile speciale. Asta este #dreptatea PNL și USR-PLUS, promisă acum un an de zile. De aceea, astăzi am luat decizia de a depune proiectul de lege privind eliminarea pensiilor parlamentarilor. Toți trebuie să fie egali în fața legii. Să fie atunci!”, a declarat Marcel Ciolacu.
Pensiile speciale au fost reintroduse 2015, în timpul guvernării lui Victor Ponta, PSD. Și pentru că numărul pensionarilor cu beneficii „speciale” nu a fost de ajuns, în iulie 2019, guvernul Dăncilă, tot al PSD, a adoptat în iulie 2019, prin ordonanță de urgență, Codul Administrativ care prevede introducerea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și adjuncți de consilii județene. Un șef de consiliu județean cu treimandate ar urma să ajungă la o pensie specială lunară de 7.000 de lei.