Prima reacție a lui Ciolacu, după ce SUA a anunțat oficial că suspendă programul Visa Waiver pentru România: „Sunt convins că este o măsură strict tehnică”

Prima reacție a lui Ciolacu, după ce SUA a anunțat oficial că suspendă programul Visa Waiver pentru România: Sunt convins că este o măsură strict tehnică
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul partidului la prezidențiale. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat după ce Administrația Donald Trump a anunțat oficial că suspendă programul Visa Waiver pentru țara noastră pe termen nelimitat.

„Sunt convins că revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică”

Ciolacu a menționat că aceasta este o măsură strict tehnică.

„Sunt convins că revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică, parte a unui proces de reevaluare globală a riscurilor la adresa securității SUA.

Nu există în acest moment vreo legătură concretă cu pașii comuni efectuați până acum de România și Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver. Am îndeplinit toate criteriile și ne-am câștigat pe merit locul în acest program.

Înțeleg contextul reorientării generale a politicii administraţiei Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigraţiei şi întărirea graniţelor SUA. Vom sprijini acest efort așa cum face un partener adevărat.

Vom profita de această amânare – care sperăm să fie de scurtă durată -pentru a lucra alături de partenerii americani pentru clarificarea tuturor aspectelor care generează preocupări pentru administrația SUA și, în același timp, să rămânem fermi în susținerea statutului țării noastre de furnizor și garant de securitate.”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`