Prim-vicepreședintele PNL respinge categoric o alianță cu ALDE sau Pro România. Rareș Bogdan: Dacă Tăriceanu nu votează moțiunea, va dovedi că este un ipocrit, laș și mincinos (VIDEO)

Publicat: 28 08. 2019, 22:43
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rareș Bogdan a respins categoric, în direct pe B1TV, posibilitatea ca PNL să se alieze cu ALDE și Pro România pentru formarea unui nou Guvern, dar a explicat de ce aceste formațiuni sunt obligate moral să semneze și să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

„Dacă dvs vă închipuiți că Eugen Tomac din studio, Cristian Bușoi, Rareș Bogdan și ceilalți colegi ai noștri vor sta la aceeași masă, în Guvern, vreodată în următorii cinci ani de zile, cu Gerea, cu Chițioiu, iertați-mă, dar atunci lucrurile arată complet diferit de la unul la altul. Nu se poate, pentru că nu poți să stai cu cei care au contribuit la situația de astăzi a României. Domnul Tăriceanu este direct responsabil”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL, miercuri seară, la emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Dacă totuși Călin Popescu-Tăriceanu nu se va alia cu opoziția și nu va vota moțiunea de cenzură, spune Rareș Bogdan, va arăta încă o dată că este „un ipocrit, mincinos și laș”. Europarlamentarul PNL îl acuză pe liderul ALDE că are un lung istoric al trădărilor.

„Domnul Tăriceanu a afirmat alaltăieri, când a părăsit guvernarea că, de facto, nu dorește ca acest Guvern să continue. Dânsul va vota o moțiune de cenzură. Îl așteptăm pe domnul Tăriceanu să semneze moțiunea de cenzură, îl așteptăm pe domnul Ponta să semneze moțiunea de cenzură.

Iar dacă domnul Tăriceanu nu semnează, prin reprezentanții săi, și nu votează moțiunea, înseamnă că este un ipocrit, mincinos, laș, un om care de-a lungul timpului s-a ocupat doar de trădări. Tăriceanu a trădat PNL când a făcut PNL aripa tânără, cu Patriciu și Cataramă, dacă vă amintiți, în anii `90. De atunci a trădat interesele liberalismului. La afacerea Sterling a trădat interesele. La afacerea Vatech a trădat interesele și a umflat buzunarele. La afacerea Citroen a făcut la fel. La afacerea Gojdu a părăsit o moștenire de 2 milioane și jumătate a statului român, pentru studenții români, în favoarea statului ungar”, a adăugat Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.