Președinția: Puiu Hașotti poate depune jurământul, ceremonia de învestitură va putea avea loc luni

Publicat: 22 06. 2012, 19:00
Foto: ziare-pe-net.ro

Într-un comunicat publicat vineri, administația prezidențială a anunțat că ministrul desemnat pentru a prelua portofoliul Culturii, liberalul Puiu Hașotti, poate depune jurământul, prin urmare ceremonia de învestitură va putea avea loc luni, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a domnului Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional va putea avea loc luni, la Palatul Cotroceni. Preşedinţia consideră că declaraţia domnului Haşotti există, ea fiind depusă la Guvernul României”, a arătat purtătorui de cuvânt al Administrației prezidențiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Bogdan Oprea.

Anunțul vine la două zile după ce ministrul desemnat al Culturii a anunțat că a depus la Palatul Victoria o declarație pe proprie răspundere că nu a comis acte de plagiat.

Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta, joi, într-o scrisoare, ca Puiu Haşotti să declare pe propria răspundere că teza de doctorat a acestuia şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

Ponta a declarat că nu există Constituție și în nicio lege o asemenea condiție pentru învestirea unui ministru. Premierul a adăugat totuși că este dispus să accepte cererea președintelui, dacă acesta îi va arăta care este temeiul legal al acestei cereri.