Președinția a publicat, vineri, un comunicat de presă, în care se menționează că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, după cum a explicat joi premierul Victor Ponta.
”De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, acest lucru neintrând în atribuțiile CSAT”, se menționează în comunicatul trimis de purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu, Bogdan Oprea.
De asemenea, președinte îl invită pe premier să numească cele trei contracte la care a făcut referire.
”De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-și asume responsabilitatea care decurge din funcțiile pe care le îndeplinește în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfășurat până în prezent este un succes, domnul președinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariații și compania Oltchim și economia națională”, mai anunță comunicatul.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că CSAT a avizat până în prezent trei contracte de privatizare și în cazul în care nu avea competența necesară, atunci ”înseamnă că de trei ori a acționat ilegal”. (Detalii AICI)