Preşedinţia: Băsescu şi Ponta au convenit asupra unei abordări comune în privinţa negocierilor cu FMI. Vezi ce alte teme au fost abordate
Traian Băsescu și Victor Ponta au convenit, în cadrul întrevederii de miercuri de la Palatul Cotroceni, o abordare comună de lucru în ce privește negocierile cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cei doi au agreat importanța implementării strategiei de management privat cât mai rapid cu putință, se mai adaugă în comunicat.
”Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au căzut de comun acord şi cu privire la măsurile pe care Guvernul urmează să le întreprindă în perioada următoare pentru deblocarea plăţilor pe programele cu finanţare europeană, precum şi în ceea ce priveşte onorarea plăţilor restante pentru proiectele aflate în fază de implementare, care trebuie să se facă în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicat.
În plus, premierul și președintele au evaluat și stadiul în care se află criteriile din cadrul MCV și s-a discutat necesitatea ca în luna decembrie să se emită un raport cu evaluările exacte și corecte privind statul de drept din România.
În ce privește bugetul Uniunii Europene pe perioada 2014-2020, preşedintele şi premierul „au stabilit că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta la întâlnirea „Prietenilor Coeziunii” din data de 13 noiembrie, ce va avea loc la Bruxelles”, conchide Administrația Prezidențială.