Președintele Traian Băsescu, mesaj de felicitare pentru noul rege al Olandei

Președintele Traian Băsescu, mesaj de felicitare pentru noul rege al Olandei

Președintele Traian Băsescu i-a transmis, marți, un mesaj de felicitare lui Willem-Alexander, care a devenit primul rege din istoria de 123 de ani a Olandei.

În scrisoare, șeful statului a ținut să-și exprime aprecierea privind evoluția relațiilor româno-olandeze în timpul domniei reginei Beatrix.

Majestății Sale Regele Willem-Alexander al Regatului Țărilor de Jos

Majestate,

Cu prilejul întronizării Majestății Voastre, un moment important în istoria monarhiei olandeze și un prilej de bucurie și speranță pentru poporul olandez, îmi face o deosebită plăcere să vă felicit și să vă adresez, totodată, calde mulțumiri pentru relațiile excelente dintre țările noastre, în numele prieteniei și al valorilor pe care le împărtășim.

De asemenea, doresc să îmi exprim deosebita apreciere pentru faptul că, în perioada domniei Majestății Sale Regina Beatrix, relațiile româno-olandeze au crescut continuu, ajungând la un parteneriat autentic după integrarea României în NATO și UE, obiective strategice pe care poporul român le-a îndeplinit în baza meritelor și a eforturilor proprii, dar beneficiind de susținerea constantă a Regatului Țărilor de Jos.

Vă doresc, cu prilejul acestui eveniment festiv care inaugurează înalta misiune ce vă este încredințată, mult succes în îndeplinirea obiectivelor pe care vi le-ați propus, rugându-vă să primiți, Majestate, asigurarea celei mai înalte considerații„, se arată în scrisoarea adresată monarhului olandez, potrivit Presidency.

Willem-Alexander a devenit cel mai tânăr suveran din Europa și primul rege al Olandei din ultimii 123 ani după ce, marți, regina Beatrix a semnat actul de abdicare după 33 ani de domnie. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)