Preşedintele Traian Băsescu, la fabrica Ford din Craiova: Uzina nu și-a atins producția contractată din cauza crizei, dar nici guvernele nu și-au respectat integral obligațiile

Preşedintele Traian Băsescu, la fabrica Ford din Craiova: Uzina nu și-a atins producția contractată din cauza crizei, dar nici guvernele nu și-au respectat integral obligațiile

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, marţi, Fabrica de autoturisme Ford din Craiova, care cu o zi în urmă a început producţia noului motor EcoBoost de 1,5 litri.

Șeful statului a declarat, la finalul vizitei, că deși uzina Ford nu și-a atins ținta de producție, este unul dintre marii jucători care va ajuta România să treacă la un sold pozitiv al comerțului exterior.

„Ceea ce am văzut aici este încurajator. Cifrele despre care se vorbea inițial ca investiție la Craiova au fost deja depășite, s-a discutat de o investiție de circa 600 de milioane de euro, iar azi s-a depășit deja 800 de milioane de euro. M-aș bucura dacă s-ar realiza 80 -100.000 de mașini anual. Ford nu și-a atins producția contractată din cauza crizei, dar nici guvernele nu și-au respectat integral obligațiile față de uzină”, a declarat președintele Băsescu.

Șeful statului a  precizat că a discutat cu angajații uzinei Ford și a fost bucuros să afle că aceștia sunt mulțumiți că au un loc de muncă sigur și că au satisfacția de a lucra într-una din cele mai moderne uzine auto din Europa.

„Uzina are nevoie de un camion care să sosească din oră în oră cu componente auto. Trebuie un efort și din partea noastra, să ne respectăm angajamentele”, a precizat șeful statului.

Traian Băsescu a precizat că uzina Ford are capacitatea de a produce 300.000 de automobile pe an și 350.000 de motoare auto.
„La fiecare 42 de secunde iese un motor de pe bandă, iar la fiecare 67 de secunde iese un automobil”, a mai declarat Traian Băsescu.

Vizita anterioară făcută de Traian Băsescu la fabrica Ford din Craiova a fost în 25 iunie 2012, când preşedintele a cumpărat primul model Ford B-MAX, un autoturism de culoare roşie, pe care l-a testat în incinta fabricii.

Ford România a început, luni, producţia de serie a noului motor EcoBoost de 1,5 litri la uzina din Craiova, propulsor care va fi livrat mai întâi pe piaţa chineză.

Băsescu, în vizită la uzina Ford

Embed:
Traian Băsescu a vizitat fabrica Ford de la Craiova

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`