Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni pe premierul Chinei (VIDEO)

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni pe premierul Chinei (VIDEO)
Foto: B1 Tv

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe premierul chinez, Li Keqiang.

„Cred că faţă de summit-urile de la Budapesta, Varşovia, cel de la Bucureşti este un pas înainte. Nu voi uita niciodată faptul că China a fost întotdeauna un sprijin pentru România. Am convingerea că relaţiile dintre România, China şi ţările din Europa Centrală şi de Est se vor desfăşura în frame-ul legislativ al Uniunii Europene”, i s-a adresat președintele Băsescu premierului chinez.
Preşedintele a amintit că România şi China au o „relaţie politică tradiţională excelentă”.

Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, se află de luni până joi în vizită oficială în România. Acesta este însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi de oameni de afaceri.

În cea de-a doua zi a vizitei în ţara noastră, Li Keqiang a participat la cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, desfăşurată la Bucureşti.

Miercuri după-amiază, premierul chinez va susţine un discurs în Parlamentul României.

Prezenţa lui Li Keqiang în România, care are loc în urma invitaţiei adresate de premierul Victor Ponta cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie, este prima după 19 ani a unui premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze.

Premierul chinez, primit de Traian Băsescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Un avion care a decolat din București și avea destinația Zurich, a efectuat o aterizare de urgență în Austria. Care a fost motivul
23:43 - Obiectivele trasate de Marcel Boloș după revenirea la MIPE: Să simplificăm accesul la bani europeni, să semnăm contractele pentru 2021-2027, să deblocăm PNRR, să descentralizăm fondurile
23:29 - Care au fost destinațiile preferate ale bucureștenilor, clujenilor sau ieșenilor în 2024? Locațiile care au fost cel mai vizitate anul acesta
23:29 - Crin Antonescu, despre perioada în care a lipsit din politică: Am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele, destul de firave, câte au existat (VIDEO)
23:16 - Claudiu Năsui, după audierea noului ministru de Finanțe: „2025 ne va aștepta cu creșteri imense de taxe”
22:58 - Marcel Ciolacu, întrebat despre facturile zborurilor plătite de Nordis: I-am scris lui Moș Crăciun și sunt ferm convins că pe 25 o să mi le lase sub brad
22:49 - Elena Lasconi, reacție după investirea noului Guvern: „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane”
22:49 - Diana Buzoianu critică strategia candidatului comun PSD – PNL – UDMR la prezidențiale: Îl puneți pe candidatul suveranist împotriva întregului sistem, exact povestea pe care a vrut să o vândă Georgescu (VIDEO)
22:26 - Imobil din Eforie Nord, transformat într-un cămin de bătrâni ilegal. Nouă pensionari au fost identificați de polițiști
22:22 - Marcel Ciolacu, după învestire: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă. Prin instalarea noului Guvern, închidem orice spațiu de instabilitate după o lună marcată de multă tensiune (VIDEO)