Președintele Traian Băsescu cere reexaminarea legii de organizare a Poliției
Președintele Traian Băsescu cere reexaminarea legii de organizare a Poliției, susținând că nu este întemeiat ca șeful Poliției să fie secretar de stat, iar numirea de către premier a șefului IGPR duce la disfuncționalități, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
”Apreciem că transformarea funcției de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.) de la nivelul exclusiv profesional pe care-l stabilește legislația în domeniu într-o funcție politică nu se justifică. În acest context, menționăm că Inspectoratul General al Poliţiei Române reprezintă o structură integrată a conceptului de ordine publică și securitate națională. Concluziile ce se desprind din analiza documentaţiei strategice şi legale ale conceptului de ordine publică constau în valorile comune care îi susţin legitimitatea. Acestea se referă la: legalitate – potrivit căreia orice acţiune a organelor de ordine publică se realizează prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a supremaţiei legii; profesionalism – ce implică specializări şi diversificări ale metodelor şi mijloacelor de acţiune; integritate profesională – care presupune responsabilitate şi aplicare riguroasă a normelor înscrise în Codul de etică şi deontologie profesională și exercitarea funcţiunilor şi acţiunilor tuturor componentelor operative ale ordinii publice în mod unitar şi nediscriminatoriu”, arată președintele.
”Activitatea Poliţiei Române, la toate nivelurile şi structurile sale organizatorice, reprezintă un serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. În temeiul acestei reglementări, Inspectoratul General al Poliţiei Române reprezintă unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează toate unităţile de poliţie din subordine. I.G.P.R., ca structură funcţională specializată, este condus de un inspector general. Este oportun ca această funcție să fie exercitată de către un poliţist, definit ca funcţionar public civil, ce a dobândit această calitate în condiţiile legii. Din aceste raţiuni, prezenta lege, în raport cu reglementarea în vigoare privind numirea inspectorului general al Poliţiei Române, conduce la constatarea că scopul urmărit de către iniţiatorii săi este de politizare a acestui serviciu public, în contradicție cu principiile prevăzute în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române”, motivează șeful statului.
”Acordarea rangului de secretar de stat inspectorului general al I.G.P.R. nu este întemeiată după cum rezultă și din explicaţiile prezentate de către iniţiatori în expunerea de motive a legii. Astfel, se susține că iniţiativa legislativă ar fi justificată, pe de o parte, de faptul că, în raport cu atribuţiile ce îi sunt stabilite legal, se impune cooptarea inspectorului general în Colegiul Ministerului pentru a fi implicat în deciziile strategice ale Ministerului, iar, pe de altă parte, pentru a i se acorda un nivel de reprezentare adecvat partenerilor interni şi internaţionali.
Totodată, în prezent, informaţiile şi funcţiunile de ordin strategic discutate în Colegiul Ministerului sunt îndeplinite de către secretarul de stat însărcinat să conducă şi să coordoneze Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Afacerilor Interne ale cărui atribuţii sunt direct implicate în monitorizarea şi gestionarea problemelor cu care se confruntă Inspectoratul General al Poliţiei Române. Numirea inspectorului general al I.G.P.R. în Colegiul Ministerului, cu drepturi depline, va genera paralelisme funcţionale, putându-se crea disfuncţii prin opiniile separate ale celor doi în actul de comandă şi control executiv, conceput a fi unitar prin Strategia de ordine publică şi reglementările de funcţionare ale Ministerului”, explică Traian Băsescu în cerere.
”În egală măsură, prin numirea de către prim-ministru a inspectorului general al I.G.P.R. cu rang de secretar de stat sunt create şi disfuncţionalităţi de ordin ierarhic ale actului unitar de comandă la nivelul structurilor ce compun ordinea publică. Astfel, reglementarea conduce la constatarea că această componentă a conceptului de ordine publică – Poliţia Română – se află pe un palier superior faţă de celelalte structuri, care contribuie în mod egal la menţinerea ordinii publice”, mai arată președintele.
Totodată, șeful statului precizează că ”pentru această lege, Guvernul nu a solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Țării emiterea unui aviz în acest sens”.