Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Şeful statului a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, informează Administraţia Prezidenţială.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Parlamentarii au adoptat, astfel, raportul întocmit de Comisiile juridice şi de Statut, prin care s-au eliminat din textul noului Statut cele două articole declarate neconstituţionale.