Preşedintele Traian Băsescu a mers şi duminică la Cotroceni, la două zile după suspendare

Publicat: 08 07. 2012, 12:53

Preşedintele Traian Băsescu a mers şi duminică la Cotroceni, la două zile după suspendare. La fel ca sâmbătă, şeful statului a venit la Cotroceni la volanul maşinii personale, escortat de o maşină a SPP.

Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, în urma ședinței celor două Camere ale Parlamentului, cu 256 de voturi „pentru” și 114 „împotrivă”.

În cursul unui discurs susținut vineri după anunțarea deciziei Parlamentului, președintele a declarat că va preda mandatul de președinte „probabil” luni.

Mandatul se predă după ce Curtea Constituțională constată vacantarea și emite decizia de nominalizare a președintelui interimar. O voi face imediat, am verificat la Curte, judecătorii nu sunt aici, probabil că o vor face luni”, a declarat Băsescu.

Referendumul pentru demiterea președintelui va avea loc pe 29 iulie, după ce parlamentarii au admis propunerea făcută de șeful Senatului pentru această dată. Întrebarea de pe buletinele de vot va fi următoarea: „Sunteți de acord cu demiterea președintelui României, domnul Traian Băsescu?”.

Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament, precedenta suspendare fiind în 2007. Până la referendum, Crin Antonescu va fi președinte interimar.