Președintele Traian Băsescu a făcut public buletinul medical anual: „Apt pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției”
Preşedintele Traian Băsescu a făcut public raportul privind testarea medicală anuală.
În urma analizelor efectuate, comisia medicală multidisciplinară a concluzionat că președintele este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției, se arată la finalul documentului.
Șeful statului a declarat, joi, că îi autorizează pe cei zece medici care i-au făcut vizita medicală anuală să dea relaţii oricărui ziarist interesat despre starea sa de sănătate, șeful statului susținând că are o singură boală, şi anume ”boală pe hoţi”.
”Autorizez cei zece medici din comisia care s-a format în anul acesta, când s-a făcut vizita medicală, deci public îi autorizez să dea relaţii oricărui ziarist care este interesat de starea de sănătate a preşedintelui”, a anunţat Traian Băsescu.
Vezi aici buletinul medical anual al președintelui
El a precizat că ”un post de televiziune a coborât atât de jos în propaganda de denigrare”, încât a aflat de la televizor despre ”atacuri celebrale, despre internări la Spitalul Militar din Bucureşti, la Fundeni, la Viena”.
”Nu a existat niciun astfel de incident de sănătate, cel puţin în cei zece ani, nu ştiu după ce îmi termin mandatul”, a mai spus Băsescu.
Preşedintele a continuat: ”Pot să vă spun că am o singură boală, am boală pe hoţi, şi asta nu se tratează”. (Detalii AICI)
Traian Băsescu a efectuat testatea medicală anuală pe data de 10 iulie la Spitalul Militar din București.