Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, crititcă acţiunea deputaţilor jurişti din România și avertizează că un guvern nu trebuie să se folosească de majoritatea parlamentară în interesul său, scrie Mediafax.
De asemenea, Joseph Daul mai atrage atenția asupra faptului că situaţia din România e monitorizată de partenerii europeni, care se aşteaptă ca Parlamentul României să dea posibilitatea procurorilor de a continua ancheta în cazul Ponta.
„Suntem revoltaţi de tentativele Comisiei Juridice a Parlamentului României de a împiedica justiţia să îşi îndeplinească atribuţiile în ceea ce priveşte anchetarea faptelor penale de care este acuzat prim-ministrul României, Victor Ponta. Ne aşteptăm ca plenul Parlamentului României să ofere posibilitatea procurorilor de a continua învestigaţiile faţă de prim-ministrul Victor Ponta. Parlamentul nu ar trebui să fie niciodată un obstacol în calea înfăptuirii justiţiei. De asemenea, reprezentanţii Guvernului nu ar trebui să se folosească de majoritatea parlamentară pentru propriul interes. Vom monitoriza cu atenţie angajamentul Guvernului României de a respecta domnia legii şi independenţa justiţiei, precum şi de a combate cu fermitate corupţia din România”, transmite preşedintele Partidului Popular European, într-un comunicat de presă.
Potrivit liderului PPE, „este inacceptabil ca ministrul Justiţiei şi prim-ministrul unui stat membru al Uniunii Europene să ameninţe protestarii paşnici cu sancţiuni penale”.
Acesta explică și faptul că libertatea de expresie este garantată în Uniunea Europeană și că oamenii își pot exprima nemulțumirile față de un premier care este acuzat de fapte de corupție.
”Libertatea de expresie este garantată în Uniunea Europeană. Oamenii care vor să îşi exprime public nemulţumirile faţă de un prim-ministru acuzat oficial de fapte grave de corupţie nu trebuie împiedicaţi să facă acest lucru. Facem apel la autorităţile locale să autorizeze orice formă de exprimare paşnică a cetăţenilor din România”, mai spune Joseph Daul.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. DNA a cerut avizarea urmăririi penale pe numele lui Victor Ponta, dar Comisia Juridică a respins, luni, solicitarea. Raportul Comisiei Juridice va fi discutat, marți, în ședința de plen a Camerei Deputaților.