Președintele PNL va fi ales pe 17 iunie: Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu şi-au anunţat intenţia de a candida

Președintele PNL va fi ales pe 17 iunie: Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu şi-au anunţat intenţia de a candida

Congresul Partidului Național Liberal va fi convocat pentru 17 iunie cu rolul de a alege conducerea partidului. Cel ce va deveni președintele va fi primul lider unic al formațiunii de la fuziunea cu PDL din 2014.

La congres vor participa 5.000 de delegați, conform deciziei luate sâmbătă de Consiliul Naţional de Coordonare al PNL. De asemenea, liderii partidului au decis, sâmbătă, ca forul suprem de decizie al partidului să nu se mai numească Convenţie Naţională, ci Congres.

Până acum, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu şi-au anunţat intenţia de a candida la şefia PNL, conform news.ro.

Liberalul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare, că el este în campanie în partid încă de când s-a înscris în formaţiune, fiind astfel plin „de schije şi de cicatrici” în urma bătăliilor pe care le-a purtat pentru PNL.

„Nu vreau să mă uit spre trecut. Vreau să mă uit doar spre viitor. Suntem datori să ţinem minte care sunt motivele pentru care PNL a ajuns la 45% după prezidenţiale şi a reuşit în parlamentare să obţină doar 20%. Începând de astăzi, conducerea centrală va tăcea, nu va mai lua decizii. Cei care trebuie să vorbească, să decidă soarta PNL sunteţi voi, membri PNL. Voi aţi purtat toate bătăliile la firul ierbii, ştiti ce spun oamenii despre lideri, despre deciziile şi acţiunile PNL. Trebuie să luaţi decizia în PNL. E misiunea voastră să recredibilizaţi PNL”, a afirmat Ludovic Orban.

Liberalul a susţinut că „în PNL este nevoie ca de aer de unitate, dar nu o unitate clamată de la microfon şi nu o unitate în înfrângere, ci o unitate care să fie în fiecare dintre liberali”.

El a susţinut că este în campanie în PNL încă de când s-a înscris în formaţiune.

„Eu sunt în campanie în PNL de când m-am înscris în PNL. Sunt plin de schije, de cicatrice în urma bătăililor pe care le-am purtat pentru PNL pentru că niciodată nu m-am dat în lături să dau o bătălie pentru PNL. Avem nevoie ca această campanie în interiorul PNL să fie o sărbătoare a democraţiei, să genereze interes pentru democraţia românească”, a subliniat Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare, că drumul liberalilor către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2019, motiv pentru care îşi invită colegii să îşi asume acest obiectiv.

Predoiu a mai spus că liderul PSD, Liviu Dragnea, „a sărit ca opărit” de grija Europei, dar nu poate să fie în acelaşi timp „şi brazilian, şi european”.

„PSD este şi rămâne adversarul nostru numărul unu pentru că e pericolul numărul unu pentru o societate democratică. Stă în calea dorinţei cetăţenilor de a se desprinde de un mod de guvernare netransparent. PSD e partidul care a făcut praf reputaţia externă a României. Mai ieri l-am văzut pe Dragnea sărit ca opărit de grija Europei, nu mai poate să doarmă. Nu înţelege că nu poţi să fi în acelaşi timp şi european şi brazilian”, a afirmat liberalul.

Cătălin Predoiu a mai spus că „primarul trebuie salarizat la nivel de ministru, trebuie asistat de un aparat care să îi permită să se descurce în hăţişul legislativ”.

„Eu cred că un partid este credinţa în propriile valori, forţe, victorii. Mesajul meu principal către dumneavoastră va fi să aveţi încredre în dumneavoastră, în resursele noastre, în valorile şi victoria noastră şi vom fi răsplătiţi cu această victorie”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

El şi-a îndemnat colegii să practice „colegialitatea, respectul şi unitatea”.

„Vă chem să practicăm colegialitatea, respectul, unitatea, pentru că drumul partidului către guvernare trece prin unitatea partidului. Viziunea mea e aceea a unui partid unit, dar trebuie dublat de solidaritatea reală dintre membri. Lupta fraticidă trebuie să înceteze. Suntem egali în acest partid”, a afirmat liberalul.

Cătălin Predoiu a mai spus că „parteneriatul” cu preşedintele Klaus Iohannis trebuie continuat.

„Drumul nostru către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis în 2019. Vă invit să ne asumăm un obiectiv: un guvern politic al PNL în cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

Liberalul a mai spus că PNL trebuie să fie reprezentat la televiziuni de „oameni care au ce spune, au competenţă în ceea ce spun”.

Orban a dat asigurări că nu îşi va critica niciun coleg în campania din interiorul partidului.

„Vă asigur că în toată această campanie nu îmi voi critica niciun concurent indiferent de ce funcţie candidează. Nu voi face altceva decât să mă duc la firul ierbii, la baza partidului. Oricine se înscrie în cursă este binevenit. Eu pot să fac echipă cu orice membru al PNL. Echipa mea este, a fost şi va fi întotdeauna PNL. Nu fac nicio diferenţă între membri PNL. În următoarele trei luni vă rog să nu faceţi nicio diferenţă. Alegeţi-i pe cei mai buni la nivel local, judeţean, naţional, nu ţineţi cont de graniţa care există mental din cauza faptului că suntem proveniţi din două partide diferite”, a conchis Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)