Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, anunță că îl va sprijini pe Florin Cîțu

Publicat: 29 07. 2021, 21:23
Iulian Dumitrescu. Sursa foto: Facebook

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat joi seară că va candida pentru o funcție de prim-vicepreședinte în echipa lui Florin Cîțu.

“Am promis că, după încheierea alegerilor în cele mai multe organizații județene ale #PNL, voi decide care este opțiunea mea cu privire la viitoarea conducere a partidului.

Începând de astăzi, fac parte din echipa lui Florin Cîţu și voi candida, din partea acestei echipe, pentru o funcție de prim-vicepreședinte al partidului la Congresul #PNL din 25 septembrie.

Cred în nevoia reformării şi modernizării #PNL și sunt sigur că parteneriatul Preşedinte – Guvern – majoritate parlamentară formată în jurul #PNL va aduce o viaţă mai bună pentru toţi românii”,  a scris Iulian Dumitrescu pe Facebook.