Președintele PNL Cluj solicită public demisia miniștrilor de la Sănătate și Fonduri Europene! Europarlamentarul Buda: „Suntem în fața unei miciuni inadmisibile”

Președintele PNL Cluj solicită public demisia miniștrilor de la Sănătate și Fonduri Europene! Europarlamentarul Buda: „Suntem în fața unei miciuni inadmisibile”
sursă foto: psnews.ro

Daniel Buda, europarlamentar și președinte PNL Cluj, i-a solicitat, duminică, premierului Dăncilă să le demită pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și pe Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, relatează Agerpres.

Pe Sorina Pintea, demnitarul european o acuză că a mințit în legătură cu fondurile europene pentru construirea spitalelor regionale de urgență, în timp ce Rovanei Plumb îi impută o responsabilitate similară în această speță, în condițiile în care deține portofoliul responsabil cu absorția finanțării comunitare.

„Punând cap la cap cele două declarații, a doamnei Sorina Pintea, care vine și spune în 26 noiembrie că s-au făcut solicitări în 27 septembrie din partea Ministerului Sănătății către Comisia Europeană și că li s-a comunicat că nu sunt bani pentru finanțarea suplimentară, eu cred că suntem în fața unei miciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care îi solicit public doamnei Viorica Dăncilă să o demită de îndată pe doamna ministru Sorina Pintea, pe de o parte, și pe de alăt parte, s-o demită de îndată și pe doamna Rovana Plumb, cea care este deţinătoarea portofoliului de absorbţie a fondurilor europene. Mi se pare inadmisibil ca de la înălţimea funcţiei de ministru, de la înălţimea funcţiei guvernamentale, să vii şi să spui în spaţiul public că Guvernul, ministerul a solicitat fonduri suplimentare la Comisia Europeană şi că această comisie îi spune că nu sunt fonduri suplimentare şi tu să nu depui măcar o simplă cerere către Comisie”, a spus Daniel Buda, într-o conferinţă de presă”, potrivit sursei citate.

Daniel Buda a venit și cu argumente practice, astfel că a prezentat o declaraţie din 26 noiembrie 2018 a ministrului Sorina Pintea şi răspunsul pe care el l-a primit pe 20 decembrie 2018 din partea comisarului european Corina Creţu.

În aceste condiții, europarlamentarul liberal i-a cerut Guvernului să transfere proiectul spitalului regional de urgență către Consiliul Județean Cluj.

„Am o solicitare publică către Guvernul României – şi anume de a lua toate măsurile necesare şi suficiente astfel încât să fie transferat acest proiect de la Ministerul Sănătăţii către Consiliul Judeţean Cluj, astfel încât acest proiect să poată fi început şi dus la finalizare”, a subliniat preşedintele PNL Cluj, potrvit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”