Președintele PNL Argeș, Ion Popa, candidează la Senat din partea USL, în locul lui Mircea Diaconu

Președintele PNL Argeș, Ion Popa, candidează la Senat din partea USL, în locul lui Mircea Diaconu
Foto: evz.ro

Preşedintele PNL Argeş, Ion Popa, va candida din partea USL în Colegiul senatorial Câmpulung Muscel-Curtea de Argeş, după ce senatorul Mircea Diaconu s-a retras din cursa electorală, informează Mediafax.

Ion Popa, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a fost desemnat iniţial candidat în Colegiul senatorial Piteşti, la care a renunţat după retragerea lui Mircea Diaconu, noul candidat al USL în Colegiul senatorial Piteşti fiind liberalul Ionuţ Elie Zisu, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

USL Argeş a finalizat, în 16 octombrie, lista candidaţilor pentru cele 13 colegii parlamentare din judeţ, patru la Senat şi nouă la Camera Deputaţilor.

Senatorul PNL Mircea Diaconu nu mai candidează pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie. El a făcut această precizare şi la şedinţa de luni a Senatului în care se discuta legat de încetarea mandatului său.

Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cerut Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`